Skip to content
Coronavirus

Încă două cazuri confirmate de coronavirus în România. Numărul de infecţii ajunge la 11

Autorităţile anunţă că au descoperit încă două eleve infectate cu noul coronavirus, una din Timişoara şi cealaltă din Hunedoara.

„Un caz priveşte o tânără de 15 ani din Timişoara, care studiază în aceeaşi unitate de învăţământ cu ceilalţi doi tineri de 16 ani din Timişoara, dar într-o altă clasă”, iar al doilea caz „este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în acelaşi avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecţie cu noul coronavirus”, potrivit comunicatului oficial al Grupului de Comunicare Strategică, citat de adevarul.ro

„La acest moment cursurile instituţiei de învăţământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.
Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de copii din Timişoara, prezentând simptome de febră şi tuse şi luându-se decizia internării şi prelevării de probe la Spitalul de boli infecţioase din Timişoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră.
Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în acelaşi avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecţie cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani este asimptomatică şi va fi internată la Spitalul de boli infecţioase din Timişoara.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *