Pompierii din Bucureşti intervin, marţi seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un apartament dintr-un bloc de pe Bulevardul Iuliu Maniu. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens. În încăperea în care a izbucnit incendiul a fost găsită o persoană decedată.
Persoana decedată este un bărbat, în vârstă de aproximativ 70 de ani. ”A ars cu flacără în una din camere, cu degajare mare de fum. În respectiva cameră a fost găsită o persoană decedată”, a precizat ulterior ISU Bucureşti-Ilfov. Sursa citată de News.ro a precizat că nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.
Incendiul a fost stins, fără a se înregistra alte victime. ”A fost incendiu de apartament, acum nu mai arde cu flacăra, este mult fum”, au transmis reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
