La doar trei luni de la incendiul din Clubul Colectiv, proprietarii localurilor din Centrul Vechi au dat uitării tragedia în care au pierit zeci de oameni.
Deşi, imediat după incident, cei care nu aveau autorizaţie de la ISU sau funcţionau în clădiri cu bulină roşie au fost nevoiţi să pună lacătul pe uşă, acum, majoritatea nu mai respectă aceste reguli.
Multe cluburi sau restaurante închise din aceste motive, au reapărut pe piaţă.
În noiembrie, imediat după tragedia din clubul Colectiv, Primăria Capitalei şi-a trimis inspectorii să verifice afacerile care funcţionau în clădirile cu bulină roşie. Proprietarii a aproape 350 de spaţii comerciale au fost somaţi să-şi oprească activitatea, clădirile lor fiind încadrate în clasa I de risc seismic. Şi cu toate acestea, multe au fost închise doar pentru scurt timp, potrivit unor surse citate de B1.ro
