Începând de luni, în centrele de vaccinare din România va fi introdus și serul anti-COVID produs de compania Moderna. Rapelul acestuia se administrează la 28 de zile, comparativ cu cel de la Pfizer și BioNTech, care se administrează la o distanță de 21 de zile față de prima doză,
Până acum, România a primit două tranșe de vaccinuri realizate de Moderna, iar în total în țară sunt disponibile în prezent 35.600 de doze. Chiar și așa însă, compania a anunțat că la data de 5 februarie, când urmeză să ajungă cel de-al treilea transport, România va primi cu 20% mai puțin față de cât s-a stabilit inițial. Cea de-a doua transă de vaccinuri Moderna a ajuns sâmbătă, 30 ianuarie la Institutul Cantacuzino din București, scrie b1.ro.
„Cea de a doua tranşă, de 21.600 doze de vaccin Moderna, va ajunge mâine la Institutul Naţional de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale şi de vaccinare”, anunța, la acel moment, Comitetului de Coordonare a Vaccinării.
Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat miercuri că imunizarea românilor amânați se va realiza cu serul de la Moderna, care a dovedit în cadrul studiilor clinice o eficiență de peste 94% și printre ale cărui caracteristici se numără și folosirea tehnologiei de tip ARN mesager.
