Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescutla 3,38%, cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, scrie news.ro.
Miercuri, indicele a crescut la 3,34%.
Joi, indicele a urcat la 3,38%, cel mai mare nivel din 26 octombrie 2018, când a fost tot 3,38%.
Totodată, indicele ROBOR la şase luni a urcat de la 3,39% la 3,42%, cel mai mare nivel din 26 noiembrie 2018, când a fost tot 3,42%.
