Un număr impresionant de români declarau în anul 2017 faptul că își doresc să muncească, însă nu își căutau de muncă sau nu erau dispuși să înceapă lucrul.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Stastistica (INS), 281.000 de persoane se aflau anul trecut în situația descrisă mai sus. Numărul este totuși în scădere față de anii precedenți: 349.000 în 2016 și 361.000 în 2015, informează News.ro.
Conform statisticilor, ponderea persoanelor considerate subocupate din totalul populației active a fost în 2017 de 2,3%, cu 0,1 puncte procentuale mai puțin decât în anul anterior. Astfel, 207.000 ce lucrau cu program parțial doreau să lucreze mai mult, acestea fiind încadrate în categoria persoanelor subocupate.
„Această categorie de persoane a reprezentat 2,3% din populaţia activă, 2,4% din populaţia ocupată şi 30,3% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Faţă de anul precedent, numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 5.000”, informează INS.
În ceea ce privește persoanele inactive din România în 2017, cu vârsta cuprinsă între 15-74 de ani, număul acestora ajungea la 5,91 milioane. Dintre aceștia, 281.000 erau considerați forță de muncă potențială adițională.
Așadar, 277.000 persoane din categoria menționată mai sus erau disponibile să își găsească un loc de muncă, însă nu căutau unul. Raportul procentual al acestora și populația activă era de 3%, mai adaugă sursa citată.
„Doar un număr nesemnificativ de persoane, care făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională, deşi căutau un loc de muncă, nu erau disponibile să înceapă lucrul”, mai arată INS.
Alte statistici publicate anterior de către INS arătau faptul că rata de ocupare a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a crescut la 68,8%, de la 66,3% cât era în anul 2016. Acest procent rămâne însă sub ținta asumată pentru anul 2020, care ar trebui să fie de 70%.
