Skip to content
Politică

Întâlnirea cu consilierul prezidențial, relatată de judecătorul CCR Petre Lăzăroiu

youtube.com + gandul.info

Judecătorul Curții Constituționale Petre Lăzăroiu a relatat duminică seara cum a decurs întâlnirea cu consilierul prezidențial Simina Tănăsescu.

Magistratul a povestit cu lux de amănunte discuția avută cu consilierul președintelui Klaus Iohannis, când aceasta i-ar fi comunicat că că fundaţia VeDem Just îi cere preşedintelui să emită un decret de revocare a sa de la CCR. Lăzăroiu povesteşte că Simina Tănăsescu  i-a trimis un SMS, în care i-a cerut să o sune, mărturisindu-i și că are “o sarcină ingrată” şi au stabilit să se întâlnească la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde aceasta este profesoară. De asemenea, potrivit judecătorului CCR, Tănăsescu i-a spus că preşedintelui i se cere să semneze decretul de revocare funcţie a lui, în caz contrar Administraţia Prezidenţială va fi acţionată în instanţă.

Mai mult decât atât, în timpul întâlnirii desfășurate în Facultatea de Drept, consilierul prezidențial Tănăsescu i-a arătat o hârtie care să dovedească că asupra mandatului său de judecător planează un semn de întrebare ridicat de ONG-ul VeDem Just, conform News.ro.

“Ne-am întâlnit, a ieşit din examen, am intrat în cabinetul dânsei la Facultatea de Drept şi mi-a arătat o hârtie care circula prin mass media. Era pe masă (…) o asociaţie Just VeDem, dacă îmi aduc eu bine aminte, un ONG. Şi eu atata zic: <ce îmi arăţi asta?>, o hârtie A4 în care scria că mandatul judecătorului Lăzăroiu este sub semnul întrebării. Şi zic asta e o aberaţie, şi zice <da, dar se cere un decret. Preşedintelui i se cere un decret pentru revocarea ta>. Zic <Simina, este o aberaţie, preşedintele nu are prerogative să facă aşa ceva, eu sunt inamovibil>, adică nimeni nu mă poate schimba, doar dacă fac ceva grav, omor pe cineva. (…)”, a mai relatat Lăzăroiu.

Citiți mai multe AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *