Skip to content
Politică

Interimatul lui Sorin Grindeanu la şefia Camerei Deputaţilor, prelungit cu încă două săptămâni

SENAT - SORIN GRINDEANU - COMSIA INDUSTRII Inquam Photos/Octav Ganea

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a votat, luni, prelungirea mandatului de preşedinte interimar pentru Sorin Grindeanu, cu încă două săptămâni, cu voturile PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, singurul partid care s-a opus fiind USR-ul.

USR a acuzat ”alianţa toxică dintre PSD-PNL şi UDMR. ”Premierul OUG 13, Sorin Grindeanu, a primit votul alianţei toxice PSD-PNL-UDMR pentru prelungirea mandatului de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor. USR a fost singurul partid care a votat împotrivă. Votul PNL de azi este o nouă trădare a românilor care au luptat şi oprit OUG 13”, a transmis USR-ul.

Sorin Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor după ce preşedintele forului legislativ, Ludovic Orban, şi-a dat demisia din funcţie în urma Congresului PNL. Potrivit News.ro, el a fost înlocuit cu Florin Roman, interimar, iar înţelegerea cu USR a fost să se facă o rocadă de câte două săptămâni a preşedinţilor. După expirarea interimatului lui Roman, liberalii nu au mai votat în Biroul Permanent propunerea USR, Raluca Prună, iar interimar a fost ales social-democratul Sorin Grindeanu.

Inclusiv în negocierile pentru formarea noii majorităţi, postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor revine, potrivit unor surse politice, tot Partidului Social Democrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *