Secretarul general al PMP, Ioana Constantin, consideră că tot ce e mai putred în România este reprezentat de cazul fetei incendiate de un criminal în serie, care fusese eliberat condiţionat.
“Cazul fetei incendiate de un criminal în serie eliberat condiționat arată tot ce e mai putred în România:
- Justiția eliberează un criminal în serie care era condamnat la 90 de ani de închisoare, în baza legilor strâmbe făcute de politicieni pentru a-și rezolva propriile interese;
- Poliția ignoră plângerea unei minore pentru viol, deși abuzatorul este un criminal în serie care trebuia să fie în evidențele lor;
- Protecția Copilului permite ca minora să plece și e nesupravegheată deși anunțase la Poliție un viol și faptul că e hărțuită de un individ despre care poliția trebuia să știe că era un fost pușcăriaș condamnat la aproape un secol de închisoare;
- Sistemul de sănătate nu are nici la 5 ani de la Colectiv dotări necesare pentru marii Arși;
- Minora locuiește cu fratele la rândul lui minor și cu bunica, tatăl e la muncă în străinătate. Zeci de mii de minori locuiesc singuri sau cu frații minori fiindcă au părinții la muncă în străinătate. O rană adâncă a României care curmă destine”, scrie Ioana Constantin pe pagina sa de Facebook.
Ea apreciază că siguranţa cetăţenilor români ar trebui să devină prioritatea zero pentru politiceni.
“Nu mai vorbesc despre traficul de persoane, România e pe primul loc în Europa în ceea ce privește traficul de persoane.
Parlamentul, Justiția, Poliția, Toate instituțiile au obligația să protejeze cetățenii. Cât timp trei sferturi din politicieni se gândesc cum să mai “combine” niște bani publici, din Capitală până-n ultimul sat copii, tinere sunt Arși de vii, traficați, vânduți celor mai periculoase rețele de trafic de carne vie.
Siguranța cetățenilor, destructurarea clanurilor, ruperea complicităților dintre poliție, justiție, lucrătorii din vămi și lumea interlopă devin prioritatea zero a acestei țări”, a mai scris Constantin.
