Skip to content
Politică

Iohannis, către PSD: Nu am niciun sprijin pentru măsuri populiste și afirmații de televizor

presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu susține „ieșiri populiste și afirmații de televizor”, în contextul declarațiilor făcute de PSD referitor la propunerile de modificare a Codului Fiscal. Șeful statului spune că susține poziția premierului Nicolae Ciucă „și ce a calculat Guvernul mi se pare și posibil și de bun simț”.

„Din partea mea există susținere pentru cota unică, pentru Guvern, care poate să calculeze foarte bine până unde se poate întinde cu subvențiile și cu sprijinul pentru cetățenii vulnerabili, când vine vorba de prețul energiei. Nu am niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor cum că se va face totul, pentru ca întotdeauna să fie extraordinar de grozav de bine.

Trăim vremuri grele, situația nu se va ameliora peste noapte. Cred că abordarea Guvernului, care este una foarte sobră, serioasă și bazată pe calcule concrete pe buget este una care va avea susținerea mea. Asta am spus-o și până acum.

În ce privește discuția care acuma cred că nu mai este chiar oportună despre tot felul de plafonări, taxe, impozite, legea spune că aceste chestiuni trebuie lămurite până pe 1 iulie pentru anul următor. În fapt, chestiunile s-au cam terminat și ceea ce a anunțat premierul Ciucă și ce a calculat Guvernul mi se pare și posibil și de bun simț”, a afirmat Klaus Iohannis.

Marcel Ciolacu: Fac un ultim apel la colegii din Coaliție. Nu putem continua cu un sistem învechit și nedrept

Amintim că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, marți, că face „un ultim apel către colegii mei din Coaliție, înainte de reuniunea de mâine, să înțeleagă necesitatea ca România să aibă un cadru fiscal modern și european”.

„Fac un ultim apel către colegii mei din Coaliție, înainte de reuniunea de mâine, să înțeleagă necesitatea ca România să aibă un cadru fiscal modern și european.

Nu putem continua cu un sistem învechit și nedrept, care produce dezechilibre economice și inechitate socială. Este un nonsens să așteptăm un progres general pentru români cu un sistem regresiv, în care cine câștigă mai mult plătește procentual mai puțin!

Oricât de tare ar deranja acest lucru, pensiile speciale care ne costă peste 2 miliarde de euro anual, trebuie supraimpozitate. Totodată, trebuie taxate corect averile celor care trăiesc în lux.

Statul are datoria de a-i ajuta, mai ales în această perioadă grea, atât pe angajații aflați în zona salariului minim pe economie, cât și pe pensionarii cu cele mai mici venituri. A ne face că nu vedem această realitate înseamnă a pune un simplu bandaj pe o rană atunci exact când pacientul are nevoie de medicamente mai puternice!

Nu vrem noi taxe care să împovăreze mediul de afaceri, ci vrem o reașezare a sarcinii fiscale astfel încât toți românii care câștigă cinstit din munca lor să simtă că sistemul fiscal este la fel de corect ca și ei. Momentan, nu avem așa ceva! De aceea, PSD nu se va opri până când nu vom realiza un sistem comparabil cu cele mai dezvoltate economii din Europa.

Și mai este un subiect care trebuie lămurit în Coaliție. Este nevoie de un plan urgent pentru siguranța energetică a țării în perioada următoare. Susținem protejarea mediului, ne respectăm angajamentele pe termen lung, dar prioritatea momentului este să-i protejăm pe români! Iar, în clipa de față, adevărul crud este că nu există o strategie energetică care să răspundă urgențelor actuale”, arată un mesaj al lui Marcel Ciolacu pe Facebook.

Liderii coaliției de guvernare se întâlnesc miercuri pentru a finaliza discuțiile pe modificările propuse la Codul Fiscal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *