Skip to content
Politică

Iohannis, despre 1989: Nu a existat o revoluţie anticomunistă e un act ruşinos de negare a sacrificiului uman incomensurabil

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni seara, în discursul susţinut la Opera Naţională Română din Timişoara, că a contesta existenţa unei revoluţii anticomuniste în România anului 1989 reprezintă „un act ruşinos de negare a sacrificiului uman incomensurabil”, potrivit agerpres.

„Asumarea corectă a faptelor Revoluţiei din Decembrie 1989, precum şi condamnarea publică a crimelor comunismului reprezintă paşi extrem de importanţi în apărarea amintirii eroilor noştri, precum şi pentru împiedicarea unor deghizări meschine a celor care profită de trecerea timpului şi implicit de diluarea memoriei colective. A spune azi că în România lui ’89 nu a existat o revoluţie anticomunistă e un act ruşinos de negare a sacrificiului uman incomensurabil”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a depus luni o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Timişoara, a participat la slujba de pomenire a martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Catedrala Ortodoxă Mitropolitană şi a luat parte la momentul de reculegere şi aprinderea „Candelelor Nemuririi” de la Opera Naţională Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *