Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu, că bugetul stabilit de guvern este unul „riscant”.
Mai mult, Iohannis a spus că va analiza în următoarele zile legea Bugetului de Stat şi a Bugetului Asigurărilor sociale, înainte de a anunţa dacă o va promulga sau nu.
„Bugetul este unul problematic si riscant, cu venituri supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuiei foarte mari. Exista riscuri reale e prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Există riscul real să se depăşească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de a face cu o sumă extraordinar de mare la aşa numitele credite de angajament prevăzute în sumă de 54 de miliarde, care vor apăsa asupra bugetelor din anii următori. Toate aceste lucruri le-am transmis Guvernului, care are un punct de vedere propriu pe care îl va transmite şi în spaţiul public. Vom avea, desigur, in vedere punctul de vedere al prim-minisrului si al ministrului de Finante.
Din punctul meu de vedere, bugetul e riscant”, a declarat Iohannis, după discuțiile cu premierului.
În legătură cu referendumul care a fost aprobat ieri în Parlament, Iohannis a precizat: „Am inceput demersurile, ce voi face am sa va spun in zielele urmatoare. Exact in zilele urmatoare o sa va spun exact cand se convoaca referendumul”.
