Skip to content
Politică

Iohannis nu își dorește reconfigurarea Uniunii Europene. Care e teama președintelui?

iohannis inpolitics.ro

Miercuri a avut loc la Palatul Cotroceni întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Republicii Malta, Joseph Muscat. Premierul maltez efectuează o vizită la București, în contextul în care Malta deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din acest an. La întâlnirea dintre cei doi, președintele s-a poziționat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o uniune a cercurilor concentrice pentru o Europa cu mai multe viteze.

Șeful statului a subliniat că România se pronunță pentru o Europă puternică, consolidată și unitară și o formulă de acest de reconfigurare ar putea dezintegra proiectul european.

S-au purtat și discuții legate de viitoarele negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Președintele Iohannis a subliniat că, pentru România, este foarte important ca prevederile Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană să asigure protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie, astfel încât aceștia să poată beneficia și după Brexit de drepturile deja dobândite.

Totodată, președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru un parteneriat deschis între Uniunea Europeană și Marea Britanie după Brexit, arătând că Regatul Unit este un partener strategic al Uniunii și este important ca acesta să rămână într-o relație cât mai apropiată de UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *