Skip to content
Politică

Iohannis și Ponta, împreună la hora Unirii

Primarul Iașiului Gheorghe Nichita a anunțat că, la manifestările organizate în oraș de Ziua Unirii va fi prezent premierul Victor Ponta. Alături de acesta, va fi prezent și șeful statului Klaus Iohannis, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei

Conform edilului ieşean, manifestările oficiale vor avea loc în Piaţa Unirii din Iaşi şi vor cuprinde un moment folcloric, recitarea unui text istoric de către actori ieşeni, o slujbă religioasă, discursurile oficiale, depunerile de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o paradă militară, precum şi hora Unirii.

După încheierea manifestărilor oficiale, primăria va oferi participanţilor la eveniment 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, precum şi vin fiert. De asemenea, seara este programată retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Iaşi, pe traseul Piaţa Unirii-Piaţa Culturii.

„Pentru prima dată, 24 ianuarie este declarată sărbătoare naţională, legea fiind votată la sfârşitul anului trecut în Parlament. A fost o dorinţă a comunităţii locale, gestul fiind o recunoaştere a rolului Iaşiului în unirea principatelor române”, a afirmat Gheorghe Nichita.

Alături de premierul Victor Ponta, la manifestările oficiale organizate la Iaşi pe 24 ianuarie va fi prezent şi preşedintele Klaus Iohannis, urmând să ajungă în oraş direct de la Chişinău, unde va face o vizită oficială, informează România TV.

Sursă foto ziuaveche.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *