Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că la Topoloveni, unde zece persoane care manifestau împotriva PSD au fost ridicate de jandarmi şi duse cu duba, s-a văzut cel mai bine cum ar arăta România lui Dragnea. ”Nici măcar comuniştii nu si-au permis aşa ceva”, a spus Iohannis.
”Ştiţi unde s-a văzut cel mai bine cum ar arăta – nu cum va arăta pentru că nu va fi – ci cum ar arăta România lui Dragnea, la Topoloveni. Câţiva oameni nemulţumiţi şi-au permis, vezi doamne, să nu fie de acord cu Dragnea şi s-au dus acolo şi au fluierat. Ceau păţit? După cinci minute, pac în dubă şi la Poliţie. Nici măcar comuniştii nu si-au permis aşa ceva, dar ăsta acolo vrea să ne ducă. Eu nu sunt de acord cu aşa”, a declarat, marţi, Iohannis, la Craiova, unde şi-a lansat cartea „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, scrie news.ro.
Zece persoane care protestau vineri, la Topoloveni, împotriva PSD, în timpul unei vizite a liderului partidului, Liviu Dragnea, în oraş, au fost ridicate de către jandarmi şi duse la secţia de poliţie.
