Spre deosebire de italianul Matteo Politi, dr. Raluca Daniela Bîrsan nu are nici măcar parafă de la DSP, scrie libertatea.ro, care prezintă chiar și filmări cu ea în sala de operaţie. La acuzațiile jurnaliștilor, femeia a răspuns că „doar serveam instrumentarul”.
Deşi ea susţine că „nu am profesat, nu am făcut decât să observ, ca voluntar”, există filmări cu falsul medic în blocul operator ginecologic.
Rugată să spună ce studii medicale are, Raluca Daniela Bîrsan pretinde că „am absolvit UMF în 2013” şi a pus la dispoziţia ziarului o diplomă cu numele său. Diploma „de absolventă” se află şi în dosarul depus de ea la Spitalul Județean Ilfov. La solicitarea redacţiei, Universitatea de Medicină şi Farmacie a căutat-o după CNP pe Raluca Daniela Bîrsan, „doctorul” în vârstă de 30 de ani, în baza de date a absolvenţilor. „Nu este absolventa noastră, iar diploma arată ca un fals, după mai multe repere!”, afirmă Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultăţii de Medicină de la UMF Carol Davila.
După ancheta jurnalistică, managerul Arghir Vasile Ciobotaru a întrerupt contractul cu Raluca Daniela Bîrsan, a dat vina pe „şefii de secţie” şi a dat afară reporterii din spital.
