Reprezentativa Italiei s-a calificat în finala Euro-2020, după ce a învins, marţi, pe Wembley, selecţionata Spaniei, scor 4-2, în urma loviturilor de departajare, în semifinalele competiţiei.
La finalul celor 90 de minute de joc şi a prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1.
Pentru Italia a marcat Federico Chiesa, în minutul 60, iar pentru Spania a punctat Alvaro Morata, în minutul 80.
La loviturile de departajare, pentru Italia au transformat Belotti, Bonucci, Bernardeschi şi Jorginho şi a ratat Locatelli
Pentru Spania au transformat Moreno şi Alcantara şi au ratat Olmo şi Morata.
În finală, Italia va întâlni învingătoarea meciului dintre Anglia şi Danemarca, programat miercuri.
