Skip to content
Siguranța cetățeanului

Jandarmii le transmit administratorilor restaurantelor din Centrul Vechi să aibă în vedere normele de protecţie sanitară, în contextul Euro 2020

Inquam Photos/Octav Ganea

Jandarmii şi poliţiştii bucureşteni le-au transmis administratorilor restaurantelor şi barurilor din Centrul vechi să aibă în vedere normele de protecţie sanitară, în cadrul unei activităţi de informare derulate în această zonă, sâmbătă, în contextul desfăşurării turneului final al Campionatului European de Fotbal – EURO 2020, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob.

El a precizat că jandarmii şi poliţiştii au discutat şi cu suporteri ai echipelor de fotbal ale Austriei şi Macedoniei de Nord, care urmează să joace duminică pe Arena Naţională. Suporterii au fost îndrumaţi să aibă în vedere legislaţia românească şi să se informeze cu privire la regulile pe care organizatorul meciurilor le-a impus pentru accesul pe stadion.

Alexandru Iacob a menţionat că oamenii legii le-au înmânat suporterilor şi administratorilor restaurantelor şi cluburilor pliante elaborate de Jandarmeria Capitalei în limba engleză, care cuprind imagini cu uniformele angajaţilor tuturor instituţiilor care acţionează în contextul EURO 2020, precum şi o serie de recomandări.

Jandarmeria a deplasat la Centrul Europol de la Haga şase ofiţeri care relaţionează cu cei din cadrul structurilor de Poliţie ale ţărilor participante la EURO 2020 şi trimit în România, în timp real, informaţii despre deplasarea grupurilor de suporteri către ţara noastră şi alte date de interes operativ.

Iacob a adăugat că, alături de Olanda şi Marea Britanie, România coordonează centrul de la Haga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *