Floriță Boloș, fost judecător la judecătoria orașului arădean Ineu și președinte al acesteia, condamnată definitv în octombrie anul trecut la nu mai puțin de șapte ani de închisoare, a fost eliberată condiționat, printr-o sentință definitivă a Tribunalului Arad, scrie pressalert.ro.
Un sat întreg retrocedat unor falși proprietari Judecătorul Floriță Boloș a avut o primă condamnare după ce a luat o mită de 5.000 euro de la anchetatori sub acoperire și a recidivat în 2013, când a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 12.000 de lei pentru a influența soluțiile date în dosare pe care le judeca.
A ajuns celebră în întreaga țară după ce un întreg sat din județul Arad, Nadăș, a ajuns pe mâna unor falși proprietari. A fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare în iunie 2016, dar a cerut liberarea condiționată, iar Tribunalul Arad a luat în considerare propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Arad și i-a acceptat cererea, infirmând sentința Judecătoriei Arad.
În același an, Floriță Boloș a fost trimisă în judecată într-un nou dosar, pentru atribuirea a aproximativ 470 de hectare de teren agricol unor falși proprietari și a fost condamnată definitv la patru ani de închisoare de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru abuz în serviciu, fals intelectual, fals material și instigare la fals. Pedepsele din cele două dosare au fost contopite, s-a adăugat un spor de trei ani, iar pedeapsa s-a transformat în șapte ani de închisoare cu executare.
Eliberată condiționat pentru a doua oară
La două săptămâni după pronunțarea celei de-a doua hotărâri judecătorești definitive, ea a cerut Judecătoriei Arad eliberarea condiționată. Instanța de fond i-a respins cererea, dar sentința a fost contestată la Tribunalul Arad, care, după ce a cerut referințe de la penitenciar referitor la comportamentul condamnatei, a admis contestația formulată de aceasta și a dispus punerea ei în libertate condiționată, hotărârea fiind definitivă. Rămâne de văzut cum va motiva instanța hotărârea dată și în ce mod judecătorul corupt și-a revizuit comportamentul într-un timp atât de scurt petrecut spatele gratiilor.

Categoria aceasta De judecător are tupeu sa ceara pensie specială ?!??????
Doamne ce am ajuns… unde sa mai cauti dreptate? Toate sistemele din toate domeniile țării ar avea nevoie de un refres.
Nu este singura care minte. În toate instantele se minte cu nerusinare