Skip to content
Politică

Jurnalistul Dan Andronic anunță trădări în PSD: o parte din parlamentari vor vota moțiunea de cenzură

O ipoteză şocantă a fost lansată de ziaristul Dan Andronic, într-un editorial în evz.ro, în care precizează, bazându-se pe informaţii din interiorul PSD, că încăpăţânarea Vioricăi Dăncilă de a rămâne preşedintele partidului ar putea duce la dispariția acesteia din politică și, mai mult, ar putea provoca mai multe trădări în rândul social-democraților la votul moțiunii de cenzură.

“Surse din interiorul partidului de guvernământ ne-au dezvăluit faptul că astăzi, la CEx al PSD, vor fi câteva mișcări importante.       

Este vorba de coagularea a 15-20 de organizații județene care nu o vor pe Viorica Dăncilă președinte al partidului și care vor încerca din nou să amâne congresul.

După cum știți, această tentativă a eșuat la ultima ședință a Comitetului Executiv, dar astăzi se va relua.

Argumentul principal este că, potrivit statutului actual, nu se pot face, la același congres, o modificare la statut și alegerea președintelui.

Această idee, respinsă de Viorica Dăncilă și anturajul ei, are un argument important, anume că în caz contrar se încalcă statutul și oricine poate cere radierea partidului.

Informația bombă este însă cu totul alta.

Există informația, în interiorul partidului, dar și în cercuri apropiate Controceniului, potrivit căreia o parte din parlamentarii PSD vor vota miercuri moțiunea de cenzură.

Ceea ce va duce la căderea Guvernului și dispariția Vioricăi Dăncilă de la Palatul Victoria și, de ce nu, și din istoria PSD”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *