Skip to content
Politică

Kovesi, despre cazul Negulescu: Orice persoană poate sesiza Inspecția Judiciară

www.forbes.ro

Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, a făcut joi declarații despre cazul lui Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploiești.

După ce a repetat insistent că nu poate face comentarii, dată fiind cercetarea disciplinară deschisă deja de către Inspecția Judiciară (IJ) din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Kovesi a fost întrebată dacă își menține atitudinea laudativă la adresa DNA Ploiești, exprimată în repetate rânduri în presă.

„Laud activitatea DNA Ploiești, am lăudat-o ș-o s-o laud în continuare, câtă vreme procurorii de acolo își vor face treaba. Colegii de la Serviciul Teritorial Ploiești și anul trecut au avut o activitate merituoasă. Faptul că această cercetare disciplinară a fost deschisă nu înseamnă că acea activitate nu a existat”, a punctat Codruța Kovesi, la ieșirea de la bilanțul anual al DIICOT.

La insistențele presei, cu privire la cazul Negulescu, Laura Kovesi a replicat: „Toate afirmațiile din spațiul public sunt verificate de Inspecția Judiciară. Orice persoană care consideră că un procuror în activitatea lui și-a încălcat atribuțiile poate sesiza Inspecția Judiciară cu acest lucru”.

Altă problemă asupra căreia procurorul-șef al DNA a fost solicitat să se pronunțe este binecunoscuta sentință a Curții de Apel (CA) Alba-Iulia în dosarul de abuz în serviciu al lui Daniel Dan. După ce a precizat că DNA a atacat respectiva hotărâre judecătorească printr-o contestație în anulare, Kovesi a calificat-o drept „o decizie izolată”, menționând că anul trecut, după apariția deciziei Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la abuzul în serviciu, au existat peste 70 de persoane condamnate pentru această infracțiune. De asemenea, Codruța Kövesi a adăugat că în alte cazuri similare celui de la CA Alba-Iulia au fost respinse solicitările inculpaților.

Nu în ultimul rând, întrebată despre stadiul căutărilor în ceea ce îl privește pe Sebastian Ghiță, Laura Kövesi a replicat: „Sunt (aici – n.r.) reprezentanții Poliției – chiar aș dori să-i întrebați dacă l-au găsit sau nu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *