Lipsa căldurii a închis în Timișoara mai multe școli decât pandemia de COVID-19. Dacă două școli sunt închise complet din cauza infectărilor, elevii din patru unități de învățământ au trecut în online din cauza frigului din clase.
„În medie sunt 16 grade în clase. Noaptea sunt temperaturile foarte scăzute, iar noi dimineața deschidem toate geamurile. Copiii au stat două zile și au tremurat, au stat îmbrăcați, e greu. E un disconfort mare și este pusă în pericol sănătatea lor, având în vedere și situația pe care o traversăm acum. Acesta a fost motivul pentru care noi am luat această hotărâre. Am luat decizia ca 14 zile să stăm în online”, a declarat Carmen Cerasela Bociu, directorul Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara, potrivit Libertatea.
Peste 5.000 de elevi au fost trimiși acasă, ca să nu înghețe în clase. Colterm, societatea de termoficare a Timișoarei, a început abia de luni să furnizeze căldură, dar caloriferele timișorenilor abia se dezmorțesc. Explicația este că furnizarea de agent termic se face la parametri reduși, „plecarea din punctele și centralele termice fiind reglată la 35 de grade Celsius”.
În unele zone din oraș nu s-a pornit deloc căldura, fiind afectate 11 puncte termice, unele din apropierea școlilor. Primăria Timișoara și Colterm implementează un proiect de „retehnologizare a sistemului de termoficare”, cu fonduri europene.
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, crede că de săptămâna viitoare se vor încălzi totuși caloriferele în școli, motivând că acesta este angajamentul pe care și l-au luat constructorii care lucrează pentru proiectul de retehnologizare. „Toate aceste lucrări vor fi închise în această săptămână. Vorbim de blindajul final prin care rețeaua va fi conectată la rețeaua centrală a Colterm și în același timp despre izolare și despre conectarea finală a tuturor consumatorilor. Deci, săptămâna asta, până la finalul săptămânii viitoare, toate aceste puncte termice vor fi funcționale și vor funcționa. (…) Constructorul și-a luat angajamentul ca până luni să fie căldură în școli, dar dacă apare o avarie sau o problemă, nu pot garanta nimic”, a explicat Lațcău.
