Skip to content
Externe

Laboratorul farmaceutic american Johnson&Johnson cere FDA autorizarea vaccinării adulţilor împotriva covid-19 cu un ”booster” al vaccinului său

Twitter

Laboratorul farmaceutic american Johnson & Johnson (J&J) a depus date la Agenţia americană a medicamentului (FDA) în vederea obţinerii autorizării vaccinării adulţilor cu un ”booster” al vaccinului său împotriva covid-19, care se administrează într-o singură doză, relatează AFP.

Între aceste date se află rezultate ale unui studiu clinic potrivit căruia vaccinarea cu o a doua doză – la aproximativ două luni (56 zile) de la vaccinare – îi creşte eficienţa la 94% în cazurile simptomatice (de la moderate la grave) în Statele Unite şi la 100% împotriva cazurilor grave, la 14 zle după acest ”booster”, a anunţat marţi, într-un comunicat, grupul.

Vaccinarea cu o a doua doză de vaccin anticovid Johnson & Johnson – la şase luni de la prma doză – creşte ”de nouă ori” nivelul anticorpilor, potrivit altui studiu J&J, şi ”de 12 ori”, la patru săptămâni după rapel.

Vaccinul – administrat într-o singură doză  sau ca ”booster” – este în general bine tolerat de către pacienţi, dă asigurări grupul american.

FDA a anunţat că membrii Comitetului său de experţi se reunesc la 14 şi 15 octombrie pentru a studia cereri de autorizare ale Johnson & Johnson şi companiei în domeniul biotehnologiei Moderna.

”Aşteptăm cu nerăbdare să discutăm cu FDA şi alte autorităţi din domeniul sănătăţii, pentru a le susţine deciziile cu privire la doze de rapel”, a anunţat Mathai Mammen, însărcinat cu Cercetarea şi dezvoltarea la Janssen, filiala farmaceutică a Johnson & Johnson.

”În acelaşi timp continuăm să credem că un vaccin care se administrează într-o singură doză împotriva covid-19, care oferă o protecţie puternică şi pe termen lung, este o contribuţie crucială în vaccinarea populaţiei mondiale”, a apreciat el.

Acest vaccin unidoză a fost autorizat în februarie 2021 – de urgenţă – în Statele Unite şi a fost administrat unui număr de 15 milioane de oameni – mult mai mic decât al vaccinurilor anticovid care se administrează în două doze – Pfizer/BioNTech (229,3 millioane) şi Moderna (152 millioane).

Statele Unite au autorizat deja vaccinarea cu a treia doză a vaccinului Pfizer/BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi a unor categorii ”cu risc” din cauza stării sănătăţii acestora sau a unui loc demuncă care le expune puternic noului coronavirus.

Persoanele imunodeprimate pot, de asemenea, să fie vaccinate cu o a treia doză de vaccin anticovid Moderna.

Subiectul celei de a treia doze de vaccin anticovid – care se află în centrul noii strategii de vaccinare a Statelor Unite, lansată în septembrie – a relansat problema inegalităţii între ţările bogate şi cele sărace, în contextul în care accesul la o primă doză de vaccin antcovid rămâne foarte limitat în anumite regiuni ale lumii, mai ales în Africa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *