Lălăiala în legătură cu definirea infracțiunii de abuz în serviciu riscă să îi scoată basma curată pe doi oameni de afaceri dubioși.
Concret, este vorba despre Dinu Pescariu și Claudiu Florică – vestiții denunțători din primele două dosare Microsoft de până acum: cel în care a fost condamnat definitiv lotul Dorin Cocoș, respectiv cel în care Elena Udrea a primit condamnare în primă instanță.
Cei doi au fost trimiși deja în judecată de către DNA într-un al treilea dosar Microsoft, pentru abuz în serviciu. Ei bine, tocmai tergiversarea stabilirii unui prag pentru această infracțiune ar putea face ca Pescariu și Florică să scape de condamnare, scrie luni Jurnalul Național.
„Asta, nu pentru că s-ar aplica, a doua oară, prevederea din Codul de Procedură Penală, referitoare la impunitate, ci pentru că acuzațiile ce le sunt aduse în această nouă speță nu-și mai pot produce efectele juridice, articolul referitor la abuzul în serviciu nefiind pus în acord cu Decizia Curții Constituționale din iunie 2016.
Florică și Pescariu au fost, în luna aprilie, deferiți instanţei de judecată pentru instigare la abuz în serviciu. CCR a emis, la începutul acestei luni, o nouă Decizie, prin care arată că Parlamentul și Guvernul au obligația de a impune prag valoric și să definească intensitatea vătămării în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, până la operarea acestor modificări articolul 297 Cod Penal nemaiexistând, de facto, ca infracțiune în legea penală. Iar asta nu este singura lovitură primită de DNA de la CCR. Curtea a constatat neconstituționalitatea infracțiunii de tentativă la abuz în serviciu, din Legea 78/2000, astfel încât dosare precum cel al primarului Municipiului Brașov, George Scripcaru, rămânând fără obiect”, notează publicația citată.
