Skip to content
Politică

Laurențiu Rebega, față-n față cu legea care ar putea să zdruncine din temelii ordinea Internetului EXCLUSIV

www.laurentiurebega.ro

Parlamentul European este așteptat să voteze, miercuri, 12 septembrie, asupra unui proiect de directivă europeană privind drepturile de autor, care ar putea să zdruncine din temelii ordinea actuală a Internetului în general, iar în special pe cea a presei și a culturii în epoca digitală.

Concret: este vorba despre propunerea de Directivă privind dreptul de autor pe piața unică digitală, care ar urma să actualizeze reglementările europene în domeniu, vechi de aproape 20 de ani. Amintim că documentul, dezbătut încă din 2016, a mai fost supus votului PE în iulie a.c., dar versiunea de atunci a „picat”, iar deputații europeni au decis să continue dezbaterile până la un nou vot, în septembrie.

În acest context, PSNEWS.RO a încercat să ia legătura cu europarlamentarii români, pentru a afla care este poziția acestora cu privire la un subiect atât de dezbătut.

Astfel, primul europarlamentar care a răspuns întrebărilor noastre este Laurențiu Rebega, membru în Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), care a ținut să sublinieze că, în opinia sa, ar fi necesară abrogarea celor două articole ”care au făcut atâta vâlvă”.

”De principiu aș fi pentru abrogarea celor două articole care au făcut atâta vâlvă. Vorbim de articolul 11 și 13, pentru că vorbim de libertatea internetului și înseamnă eliminarea unor posibilități de cenzură, asta pe de o parte. Poziția celor care susțin aceste două articole este simplă: este vorba despre cei care sunt implicați direct și care se plâng că aceste creații sunt preluate gratis de către giganții internetului și nu sunt remunerați așa cum ar trebui. Eu cred că ar trebui imaginate altfel de mecanisme care să aducă la protecția dreptului de autor pentru că și ei au dreptate într-o oarecare măsură. Aceste mecanisme nu ar trebui să cenzureze content-ul pe internet pentru că vă dați seama că vor fi afectați miliarde de utilizatori. Eu cred că în momentul de față cea mai bună soluție este ca cele două articole să fie abrogate tocmai pentru a nu avea repercusiuni imediate”, a adăugat Laurențiu Rebega pentru PSnews.ro.

Articolele la care europarlamentarul român a făcut referire în cele prezentate mai sus sunt:

  • Art. 11 al proiectului de directivă – care cere companiilor de internet să plătească atunci când preiau secvențe din opera lor (cum se întâmplă cu rezultatele Google sau articolele distribuite pe Facebook, de exemplu). Este vorba despre așa-numita „taxă pe link”
  • Art. 13 al proiectului, prin care platformele de distribuție online, precum Facebook sau Youtube, sunt considerate responsabile, nu utilizatorii lor, atunci când un material purtător de drepturi de autor este publicat de terți pe respectivele platforme.

Pe de altă parte, Rebega a atras atenția că ”fără a avea o claritatea, fără a fi puse pe înțelesul tuturor, există riscul să putem intra într-o parte puțin gri a acțiunilor și să privăm de informații multe miliarde de utilizatori de internet”.

”Bineînțeles că aceste discuții se poartă de foarte mult vreme și nu s-au purtat, în opinia mea, de oameni care nu dețin adevărul absolut în ceea ce privește intențiile pe care le au cele două părți. La discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții, aceștia explică într-o oarecare măsură ceea ce au dorit să facă și explică destul de clar. Pe de altă parte, ceea ce s-a înțeles a fost înțeles eronat. De aceea vă spun că fără a avea o claritatea, fără a fi puse pe înțelesul tuturor, există riscul să putem intra într-o parte puțin gri a acțiunilor și să privăm de informații multe miliarde de utilizatori de internet”, a mai adăugat  acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *