Skip to content
Politică

Legea anti-defăimare. Dragnea dezvăluie dedesubturile trecute cu vederea

Legea anti-defăimare. Preşedintele PSD Liviu Dragnea dezvăluie dedesubturile trecute cu vederea în ceea ce priveşte propunerea de act normativ.

Într-un status postat, miercuri, pe Facebook, Dragnea precizează că este vorba despre „o lege a toleranței între grupurile sociale”.

În acelaşi timp, Dragnea precizează că nu vrea ca inițiativa lui să fie folosită „pentru a acoperi scandalul declanșat de proiectul cinic al doamnei Gorghiu, care îi pune pe oameni cu boli grave să-și plătească tratamentul medical”.

„Ieri (marţi – n.r.) a fost adoptat de către Comisia Juridică a Camerei Deputaților raportul la legea privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup. Îi invit pe toți românii să citească proiectul. Aceasta este calea corectă și simplă pentru a evita manipulările și înțelegerea greșită.
Inițiativa ca atare, exprimată în proiectul de lege, vizează protejarea demnității umane. Este o lege a toleranței între grupurile sociale. Legea apără drepturile unor oameni care „se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.” Nu este în nici un caz vorba despre o formă de a apăra politicieni sau grupuri de interese, ci un cadru care asigură unor grupuri sociale garanția că vor fi protejate împotriva discriminării. Nu se are nicidecum în vedere cenzurarea presei. Presa e liberă să critice politicienii, să atace grupurile de interese nelegitime, să demaște corupția – nimic din această lege nu o împiedică s-o facă. Societatea în ansamblul ei, însă, trebuie să fie mai atentă cu discriminarea grupurilor sociale.
Legea va fi aplicată la nivelul instituțiilor publice, în domeniul educației, plecând de la premisa că statul român este acela care, în primul rând, trebuie să respecte demnitatea umană.
Cu atât mai mult, îmi doresc că inițiativa mea să nu fie folosită pentru a acoperi scandalul declanșat de proiectul cinic al doamnei Gorghiu, care îi pune pe oameni cu boli grave să-și plătească tratamentul medical. Spre deosebire de legea propusă de doamna Gorghiu, care favorizează apariția discriminării, inițiativa mea urmărește dispariția ei”, punctează Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *