Skip to content
Politică

Legea bugetului de stat va fi trimisă în Parlament până la 20 decembrie. Ionuţ Stroe: Ne-a asigurat premierul Nicolae Ciucă

Inquam Photos / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că, până la data de 20 decembrie, propunerea privind Legea bugetului de stat va fi transmisă în Parlament pentru dezbatere şi adoptare.

„Premierul Nicolae Ciucă ne-a asigurat astăzi că până pe data de 20 decembrie legea sau propunerea pentru Legea bugetului de stat va fi prezentă în Parlamentul României pentru fi dezbătută şi, bineînţeles, adoptată la timp”, a afirmat Ionuţ Stroe la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Legat de strategia fiscal-bugetară pe 2022, el a precizat că în cadrul BEx al PNL s-a reafirmat poziţia potrivit căreia nu vor exista noi taxe în bugetul pe anul viitor.

„Ţinem foarte mult la acest lucru”, a spus Stroe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *