Skip to content
Politică

Legea propusă de PNL care bagă spaima în toți primarii penali. Când urmează să fie supusă votului

Doi din parlamentarii Partidului Național Liberal au depus la Parlament o inițiativă legislativă care bagă spaima în toți primarii care au dosare penale deschise și care sunt arestați preventiv.

Astfel, toți acei primari care sunt arestaţi preventiv mai mult de 90 de zile şi-ar putea pierde mandatul. Propunerea legislativă a senatorilor PNL Marinică Dincă şi Marius Bălu va fi dezbătută miercuri în Parlament.

Astfel, demnitarii i-ar putea lăsa fără mandat pe edilii care au probleme cu justiţia. Până la sfârşitul sesiunii parlamentare, aleşii trebuie să decidă ce vor face cu controversatele modificari la Codul Penal, anunță Realitatea Tv.

Proiectul modifica Legea administratiei publice locale, in asa fel incat mandatul primarului sa inceteze de drept si in cazul in care edilul este arestat preventiv mai mult de 90 de zile sau a fost incarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate, mai notează sursa citată.

Legea in vigoare prevede ca mandatul unui primar inceteaza de drept in cazul in care acesta se afla in imposibilitatea exercitarii functiei mai mult de sase luni intr-un an pe motiv de boala, certificata, precum si in cazul in care nu isi exercita mandatul, in mod nejustificat, timp de 45 de zile consecutive.

„Niciuna dintre ipotezele reglementate in prezent de lege nu acopera situatia care face obiectul prezentei propuneri legislative (…) reglementarea propusa este justificata de existenta unor mandate de arestare sau de incarcerare”, arata initiatorii in expunerea de motive.

Proiectul a fost in consultare publica pana la inceputul lunii mai, iar Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a trimis proiectul pentru dezbatere in comisiile juridice si de administratie, Camera fiind prima sesizata.

1 comentariu la “Legea propusă de PNL care bagă spaima în toți primarii penali. Când urmează să fie supusă votului

  1. O mizerie fara margini ce nu putea iesi decat din mintile bolnave ale penelistilor basisti. Intrebare. Daca dupa 6 luni si ceva de arest preventiv, respectivul este gasit nevinovat de catre Instanta, ca in cazul Rarinca, cine raspunde de imposibilitatea acelei persoane de a beneficia de un drept constitutional, anume acela de a fi ales ??? Cat de idioti pot fi politrucii astia ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *