Eugen Nicolicea – șeful Comisiei juridice din Camera Deputaților – a oferit joi o declarație pentru PSnews.ro, în care i-a dat o replică dură președintelui Klaus Iohannis după luarea de poziție din aceeași zi a acestuia pe tema legilor justiției, când primul om în stat le-a solicitat celor din majoritatea PSD-ALDE să modifice în sesiunea parlamentară următoare Legea 304/2004 privind organizarea judiciară în concordanță cu recomandările Comisiei de la Veneția, DEȘI Iohannis a recunoscut că este obligat de Constituție să promulge deocamdată actul normativ în forma actuală.
CITIȚI ȘI: UPDATE Iohannis, ieșire dură într-o chestiune nevralgică: Așa ceva nu trebuie să se întâmple!
În acest context, încă de la început, Eugen Nicolicea a pus la îndoială cunoștințele președintelui în materie de Constituție și de proceduri parlamentare, deputatul PSD amintind că o propunere de modificare a unui act normativ poate veni fără probleme și din partea opoziției.
„Intervenția domnului Iohannis este ca a cuiva care a citit greu sau după ce a citit, n-a înțeles. Mă gândesc că un președinte știe că o lege promulgată, dacă vrei să o modifici, trebuie după aceea să ai altă propunere legislativă pentru modificarea legii respective. Bănuiesc că nu se va dezice și va vrea discuții transparente, să nu ne grăbim șamd – chestiune care va dura. Nu văd de ce să ceară majorității parlamentare, în condițiile în care proiectele de legi pot veni și din partea opoziției. Deci eu ce să cred? Că președintele nu cunoaște procedurile parlamentare sau Constituția?” a comentat PSD-istul.
Întrebat de unde crede că izvorăște insistența președintelui pe tema legilor justiției, parlamentarul de Călărași a amintit ironic de eșecurile bifate până acum de primul om în stat la Curtea Constituțională a României (CCR).
„Probabil că vrea să mascheze înfrângerile pe care le-a suferit pe toată linia. Dacă ar fi citit și ar fi înțeles concluzia preliminară a Comisiei de la Veneția, ar fi văzut că a primit niște lovituri puternice. Această opinie preliminară a fost o palmă peste fața președintelui, a hashtagului și a opoziției. Tot ei țipau că trebuie să nu facem nimic. Acum au sucit-o: să facem modificări, cum a zis Comisia de la Veneția. Dar Comisia nu spune: «Reveniți la forma veche!» Deci e o recunoaștere implicită că trebuiau făcute modificări și că au luat-o, într-adevăr, peste ochi.
Dar dacă tot vorbim despre treaba asta, remarc că președintele a făcut niște aprecieri generale – unele eronate, în sensul că a încurcat niște termeni. Dacă domnul Iohannis ar fi citit mai cu atenție, ar fi observat că în opinia preliminară Comisia de la Veneția se pronunță asupra proiectelor făcute de noi, parlamentarii. Ulterior, discută și despre niște modificări intervenite”, a punctat social-democratul.
În altă ordine de idei: Eugen Nicolicea a adus în discuție un pas înapoi făcut de către majoritatea PSD-ALDE la presiunile opoziției și ale lui Klaus Iohannis, ca președintele României să NU fie scos din procedura numirii procurorilor-șefi, în ciuda recomandărilor contrare ale Comisiei de la Veneția.
„Dar Comisia laudă – de exemplu – inițiativa noastră de a face CSM-ul un organism puternic, care să facă numirile procurorilor-șefi. Propunerea noastră este în concordanță cu standardele internaționale privind independența procurorilor și judecătorilor, votate de Comisia de la Veneția în anul 2010. Reprezentanții Comisiei au lăudat această inițiativă a noastră: ca numirile să fie făcute de către CSM, iar președintele să fie înlăturat din procedură. Ei bine, domnul președinte nu a văzut chestiunea aceasta. Unii au sărit în apărarea lui: să rămână președintele în procedura de numire. Și atunci majoritatea parlamentară a renunțat la o idee foarte bună, lăudată de către Comisia de la Veneția. În toamnă, ar trebui să revenim și să-l scoatem din procedură”, a explicat Nicolicea, invocând punctul 40 din opinia preliminară emisă zilele trecute de către Comisia de la Veneția (detalii AICI).
Nici experții Comisiei de la Veneția nu au scăpat de criticile lui Eugen Nicolicea: deputatul jurist a arătat că în opinia preliminară din 2018, aceștia contrazic două rapoarte adoptate de către același organism în anii trecuți. Totuși, parlamentarul PSD a argumentat că deocamdată vorbim despre o simplă opinie preliminară, iar nu despre un raport asumat oficial de către Comisia de la Veneția, printr-un vot al membrilor ei. Între timp, până la votul final, parlamentarii români pot foarte bine să trimită puncte de vedere care să evidențieze aspectele contradictorii din opinia preliminară.
„În altă ordine de idei: în unele situații, experții de la Comisia de la Veneția se contrazic. În raportul privind standardele internaționale adoptat în 2010, ei făceau o distincție foarte clară între procurori și judecători: judecătorii aveau atributul de independență, dar procurorii nu. De asemenea, a existat un raport în care se vorbea despre autonomia, NU independența procurorilor. De data aceasta, sugerând independența procurorilor, Comisia de la Veneția își contrazice propriile rapoarte.
Ca o concluzie: există rapoarte care sunt votate de Comisia de la Veneția. Nu este cazul în momentul de față. Aceste rapoarte sunt întemeiate pe niște opinii făcute de niște experți pe baza unor comentarii. Dar noi acum nu avem nici măcar comentariiile finale, ci doar unele parțiale, o opinie preliminară. După ce se termină cu opinia preliminară, vor fi niște comentarii ale experților, iar abia pe baza acestor comentarii va exista un raport.
În această situație, noi le putem trimite puncte de vedere, iar opiniile despre care noi considerăm că vin în contradicție cu rapoarte ale Comisiei de la Veneția sunt convins că vor fi modificate”, a detaliat Nicolicea.
În încheiere, președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților a menționat Decizia nr. 358/2018 a CCR (cea legată de revocarea Codruței Kovesi) – mai precis: punctul 80, unde instituția condusă de Valer Dorneanu citează Comisia de la Veneția și scrie negru pe alb că „nu există standarde internaționale care să impună independența Ministerului Public” – adică a procurorilor (detalii AICI).
