PNL a redepus la Senat moțiunea simplă intitulată „Gabriel Oprea trebuie să plece! Fără coloană oficială” solicitând ca dezbaterea acesteia să aibă loc săptămâna viitoare.
Liberalii îi cer fostului vicepremier să spună cine își asumă moartea lui Bogdan Gigină, cine este responsabil și dacă a fost polițistul de la Rutieră presat să ruleze, pe motocicletă, mult prea repede, în condiții meteo improprii.
Potrivit autorilor moțiunii, „comportamentul lui Gabriel Oprea este incompatibil cu modul în care un demnitar al statului român trebuie să își exercite mandatul”.
„Vă întrebăm din nou: care a fost urgența din seara zilei de 20 octombrie? Ați respectat legea în momentul în care ați folosit coloana oficială? Poate nu vreți să răspundeți. Vă spunem noi: Nu. Nu ați respectat legea. Conform legii, un ministru are o singură posibilitate de a beneficia de coloană oficială: justificarea unei urgențe către Poliția Rutieră, căreia să-i solicite echipaj de însoțire. Ce ați făcut dumneavoastră? Aflăm din informații publice că ați emis un ordin de ministru, prin care v-ați acordat singur dreptul la coloana oficială. Domnule ministru Oprea, am pierdut șirul ocaziilor în care ați încălcat legea! Ați încălcat cu bună știință Constituția, ați arătat dispreț față de lege, ați comis abuz după abuz„, se arată în textul moțiunii, potrivit romaniatv.net.
PNL subliniază că „moțiunea nu este un atac la persoana Gabriel Oprea, ci la abuzurile comise în exercitarea funcției de către un ministru din Guvernul României”.
Amintim că liberalii au depus, săptămâna trecută, la Senat, o moțiune simplă îndreptată împotriva lui Gabriel Oprea. Liderul senatorilor, Ion Popa, a anunțat că, din cauza tragediei de la Colectiv, a retras de pe ordinea de zi de luni a plenului Senatului moțiunea, urmând să o redepună după ce „lucrurile vor evolua pe un făgaș normal”.

Pai nu e mai, libarali penibili, Oprea ala pe care il pupati voi in dus pana acum cateva zile, ca sa faceti majoritate si sa va aduca la guvernare ? Nu e ma ala care i-a triplat salariul lui Iohannis ? Nu e ma ala care i-a numit practic pe Helvig si pe MRU pe unde ati vrut voi ? Nu e ma ala care zicea ca face asta in interes national si ca il sprijina neconditionat pe mutul vostru de la Cotroceni ? Cand s-a schimbat ma Oprea de a devenit atat de odios, dupa ce nu v-a votat motiunea de cenzura ??? Cat de ordinari puteti fi incat sa nu aveti macar decenta sa nu mai deschideti subiectul motiunii simple dupa ce banditul ala si-a dat deja demisia ??? Cate din intrebarile astea pe care i le puneti acum i le-ati pus inainte de motiunea de cenzura ??? Vai de capul vostru de jegosi !