Liderul PNL Sector 6, Ciprian Ciucu, l-a identificat pe poliţistul care a gestionat situaţia din trafic astfel încât conferinţa lui Nicuşor Dan să poată fi bruiată de claxoanele a mai multor camioane ale Primăriei Sectorului 5. Mai precis, poliţistul menţionat de Ciucu ar fi fost inculpat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, scrie Adevarul.
„Cine face presiuni asupra lui Nicuşor Dan, cine a pus mâna pe administraţia locală din Bucureşti… un inculpat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. A dirijat traficul ca să faciliteze bruiajul! Numele lui este Petculeţ Stelică-Iulian, angajat al Poliţiei Locale sect 5, soţia lui este angajată la Poliţia Locală Bucureşti. Petculeţ a fost angajat în decembrie 2019 la Poliţia Locală Sector 5. Înainte a lucrat la Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, unde a comis-o”, a scris pe pagina sa de Facebook Ciprian Ciucu, preşedintel al PNL Sector 6.
