Skip to content
Europa

Liderii instituțiilor UE cer statelor membre să „facă mai mult” pentru redresarea economică a Europei

facebook

Liderii principalelor instituții ale Uniunii Europene cu rol în gestionarea crizei economico-financiare asociate pandemiei de coronavirus atrag atenția că există “foarte mult spațiu pentru solidaritate” în rândul actualelor instrumente de care UE dispune pentru a formula un răspuns la recesiunea economică, într-un răspuns menit să îndemne miniștrii de finanțe din zona euro (Eurogrupul) să ajungă marți la un acord pentru un plan de redresare economică.

Există foarte mult spațiu pentru solidaritate în cadrul instrumentelor și instituțiilor existente. Trebuie să exploatăm aceste instrumente pe deplin și să rămânem deschiși să facem mai multe. Un pachet puternic se află în pregătire. Scopul nostru este clar: vom proteja cetățenii și întreprinderile europene din impactul economic al pandemiei”, se arată într-o declarație comună semnată de președinții Consiliului European, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Eurogrupului.

În cadrul unei videoconferințe avute luni în ajunul reuniunii Eurogrupului, Charles Michel, Ursula von der Leyen, Christine Lagarde și Mario Centeno au examinat progresele înregistrate în răspunsul economic al UE la criza COVID-19 și au arătat că se așteaptă ca Eurogrupul să prezinte propuneri concrete.

Bugetul UE, piața unică și nivelurile de investiții inegalabile, în special ecologice și digitale, fac parte din răspuns. Recuperarea economică în toate statele membre trebuie să fie cât mai rapidă și puternică. Răspunsul UE va contribui la stabilirea acestui aspect. Solicităm tuturor membrilor Eurogrupului să aibă în vedere toate instrumentele posibile într-un mod plin de resurse și constructiv“, transmit cei patru lideri ai instituțiilor menționate, conform caleaeuropeana.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *