Liderii politici din România au transmis mesaje de condoleanţe după dispariţia preşedintelui Parlamentului European David Sassoli.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că europenii au pierdut un lider dedicat valorilor democratice şi un constructor devotat al Europei Unite.
”Europenii au pierdut un lider dedicat valorilor democratice şi un constructor devotat al Europei Unite. În numele meu şi al Guvernului transmit sincere condoleanţe familiei Preşedintelui Parlamentului European, omului politic şi jurnalistului David Sassoli”, a scris premierul Nicolae Ciucă.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj de condoleanţe, considerând că România a pierdut un susţinător puternic: ”Sunt profund întristat de moartea subită a Preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli. Am pierdut un prieten şi un susţinător puternic al #României şi al unei Europe sociale. Condoleanţe celor dragi lui!”.
Cristian Diaconescu, preşedintele PMP, a scris pe pagina sa de Facebook că Sassoli a fist un profesionist desăvâşit aflat în slujba valorilor europene.
”Am primit cu adâncă tristeţe vestea trecerii timpurii în nefiinţă a preşedintelui Parlamentului European, domnul David Sassoli, un om valoros şi un profesionist desăvârşit, aflat mereu în slujba valorilor europene. Este o zi de doliu pentru întreaga Uniune Europeană. Sincere condoleanţe familiei, poporului italian şi tuturor celor care l-au cunoscut”, a scris Diaconescu.
Preşedintele Parlamentului European, social-democtratul italian David Sassoli, a murit luni noapte, la vârsta de 65 de ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt.
