Skip to content
Politică

Lidia Barac, fost președinte al Curții de Apel Timișoara, numită secretar de stat în Ministerul Justiției

Renasterea Banateana

Lidia Barac, fost președinte al Curții de Apel Timișoara, a fost numită secretar de stat în Ministerul Justiției. Fosta judecătoare a mai fost secretar de stat în acest minister timp de doi ani, în perioada 2010-2012, tot în mandatul lui Cătălin Predoiu, potrivit Hotnews.

Fosta judecătoare a fost numită secretar de stat în Ministerul Justiției în urma unei decizii semnate de premierul Ludovic Orban. Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Potrivit CV-ului său, Lidia Barac, în vârstă de 62 de ani, a fost președinte al Curții de Apel Timișoara în perioadele 1 mai 2006 – 7 aprilie 2010 și 29 iunie 2012-31 decembrie 2014. Ea a lucrat ca judecător, începând din 1992, la Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin și Judecătoria Reşiţa.

Lidia Barac a mai fost secretar de stat între aprilie 2010 și iunie 2012, când ministru al Justiției era tot Cătălin Predoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *