Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Luminița Corneanu, fost membru USR, anunță apariția unui volum colectiv în care mai mulți foști USR-iști, oameni excluși de Dan Barna din partid, arată fața mai puțin cunoscută a formațiunii politice condusă în prezent de Cătălin Drulă.
„Pentru că nu poți fi autoritar în interior și democrat în exterior. Pentru că trebuie să decojim strat cu strat, până înțelegem tentațiile puterii, ale conformismului și ale abandonării principiilor scrise și votate la început. Pentru că democrația nu se termină aici”, susține Luminița Corneanu.
Printre cei care își depun mărturiile în volumul intitulat „USR. Nașterea și patologiile unui partid. Mărturii din culise”, se regăsesc Cornel Zainea, fost deputat USR, Vlad Teohari, unul dintre contestatarii aripii Barna din USR, scriitorul Dan Lungu, fost senator USR, Mihai Goțiu și Olimpia Ardelean.
Redăm mai jos anunțul postat de Luminița Corneanu:
„N-am zis-o niciodată aici ca atare și iată c-a venit vremea:
Nu mai sunt membru USR de la începutul lunii octombrie 2021.
Textul pe care l-am scris pentru acest volum colectiv, care apare curând, la finele lunii august, l-am considerat despărțirea mea de USR.
Dar mărturisesc că, deși am plecat spunându-mi că partidul nu mai are speranță, mă regăsesc din când în când având așteptări de la el.
Și cred că e firesc pentru mine și pentru fiecare dintre prietenii și foștii colegi care co-semnează sumarul acestui volum să avem în continuare așteptări.
USR-ului noi i-am dedicat niște ani din viața noastră, week-end-uri în ședințe, grupuri de lucru, comitete politice, congrese, zile în stradă pe caniculă ori la miezul nopții, la Fără penali, texte scrise și argumente aduse.
Pentru că fiecare dintre noi a fost convins că SE POATE ȘI ALTFEL.
Pentru că fiecare dintre noi a fost convins că NOI PUTEM ALTFEL.
Pentru câțiva dintre oamenii din sumarul acestei cărți, pe care-i știu bine dinainte de USR și de care sunt legată prin diverse proiecte civice încă importante, bag mâna-n foc.
Să-i citiți cu atenție, și-au pus sufletul în ce au scris.
Cred că e foarte important ce a încercat Dan Lungu (sociolog de formație, scriitor prin talent și muncă) să coaguleze aici:
Să vedem ce s-a întâmplat, unde, cum și de ce s-a derapat.
Pentru că nu poți fi autoritar în interior și democrat în exterior.
Pentru că trebuie să decojim strat cu strat, până înțelegem tentațiile puterii, ale conformismului și ale abandonării principiilor scrise și votate la început.
Pentru că democrația nu se termină aici.
______
CUPRINS
Dan Lungu – Notă asupra ediției
Cornel Zainea – Cum am eșuat să devin politican sau Cum am reușit să nu devin politician
Vlad Teohari – Versus Homo Politicus
Andreea C. Talmazan – Haștag Mercur retrograd
Alexandru Surcel – Scurtă istorie a USR-ului, așa cum am trăit-o eu
Naomi Reniuț – Depinde de conștiința fiecărui lider cât de jos alege să coboare
Mircea Pricăjan – Iluzii necesare
Mădălina Petrea Popescu – #rezist în filiala USR Iași
Ioana Novac – Pe cine salvăm și cine ne salvează
Dragoş Moldovan – Ăsta e USR-l: o mare minciună
Ilinca Macarie – Povestea mea în Uniunea Salvaţi România
Anca Lupu – Et in USR ego!
Dan Lungu – Am fost și eu în politică (reconstituire în palimpsest)
Norbert Kolozsvari – USR putea mult mai mult
Mihai Goțiu – USR. O perspectivă eco-teroristă
Anca Goja – USR Maramureş şi cuvintele magice
Ştefan Gherghel – A little bit of this, a little bit of USR
Dumitru Dobrev – Mic compendiu de istorie a USB/USR
Luminița Corneanu – Cum mi-am abandonat insigna de userist
Dan Cazacu – Sentimentul schrödingerian al ființei
Olimpia Ardelean – Povestea semnăturilor false din campania „Fără penali în funcţii publice”.
__________
Precomenzi se pot face la linkul pe care îl las în comentarii.
Mulțumiri lui Viorel Ilișoi pentru munca de editor”.

