Skip to content
Politică

Ludovic Orban spulberă orice speranţe ale taberei pro-Cîţu: Nu candidez ca să mă aflu în treabă (VIDEO)

Facebook

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat vineri, la Arad, că a decis să candideze pentru un nou mandat deoarece are capacitatea de a conduce partidul către obţinerea unor noi victorii electorale.

Nu candidez la preşedinţia Partidului Naţional Liberal pentru un nou mandat ca să mă aflu în treabă. Am luat decizia de a candida pentru că ştiu că am capacitatea, energia, forţa, priceperea, dăruirea pentru a duce în continuare Partidul Naţional Liberal spre victorii, spre guvernare şi spre realizări, aşa cum am avut noi de-a lungul întregii istorii„, a spus Orban în faţa delegaţilor la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Arad.

 

 

Noi suntem Partidul Naţional Liberal, nu suntem orice alt partid. Noi am adus modernizare, dezvoltare, infrastructură, noi am creat cu adevărat şansa pentru fiecare român de a se realiza în viaţă şi avem cu adevărat forţa de a câştiga respectul lumii întregi„, a mai spus liderul PNL, care s-a declarat foarte mulţumit de activitatea organizaţiei judeţene din Arad.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL Arad candidează actualul lider al organizaţiei, europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *