Preşedintele Franței, Emmanuel Macron a declarat, marţi, că el ar susţine-o pe cancelarul german, Angela Merkel la preşedinţia Comisiei Europene, în locul lui Jean-Claude Juncker, dacă aceasta ar candida pentru o astfel de titulatură, informează Reuters, citat de Agerpres.
Întrebat despre cancelarul german, Macron a răspuns: „Nu vreau să mă angajez pentru Angela Merkel pentru care am multă prietenie. Dacă ea ar vrea să devină preşedinta Comisiei Europene, eu aş susţine-o„, a declarat şeful statului francez într-un interviu acordat cu ocazia sosirii sale la Geneva pentru festivităţile prilejuite de împlinirea de 100 de ani de la fondarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii OIM.
Mai mult, Emmanuel Macron a subliniat caracterul puternic al Angelei Merkel și faptul că Europa ar avea nevoie de o astfel de personalitate.
„Bineînţeles pentru că eu cred că trebuie cineva puternic. Europa are nevoie de noi chipuri şi figuri puternice, deci e nevoie personalităţi care să poată să aibă aceste calităţi„, a mai spus președintele francez.
Negocierile asupra posturilor-cheie din Uniunea Europeană – preşedinţiile Comisiei, Consiliului şi Băncii Centrale Europene şi postul de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe – au început la 28 mai în siajul alegerilor europene. Subiectul va fi pe agenda discuţiilor la viitorul Consiliu European din 20-21 iunie.
