Mădălin Voicu a declarat, vineri, în contextul în care în presă au apărut informații conform cărora acesta ar urma să preia șefia TVR, că s-ar gândi la această posibilitate doar dacă s-ar organiza concursuri pentru fiecare post.
Astfel, Mădălin Voicu a declarat că i s-a propus funcția de președinte director general al Televiziunii Române în primăvară, dar a refuzat.
„Eu, exclus. Este o balivernă. Nu ştiu cine a scos-o. Cine va merge la TVR, în condiţiile astea, cu aproape 2 miliarde datorii şi cu o dezordine organizată acolo, trebuie să fii inconştient, dacă nu prost. Propunerea a fost făcută în primăvară, dar am refuzat-o. Eu pot să mă gândesc să preiau TVR doar dacă se închide mâine pentru două luni și se face concurs pentru fiecare post”, a declarat Mădălin Voicu, potrivit romaniatv.net.
