Marcel Ciolacu, președintele PSD, a respins acuzațiile privind distribuirea pe criterii politice a 1,2 miliarde de lei din Fondul de rezervă către primării. Liderul social-democraților a răspuns și acuzațiilor că PSD nu și-a respectat promisiunea privind majorarea cu 40% a pensiilor.
Despre alocarea banilor către primării, Ciolacu a afirmat: „Nu am știință de această discuții, noi cunoaștem istoricul alocărilor – cea mai afectată zonă a fost cea cu primari PSD”.
„În proiectul de buget banii se împart în funcței de numărul de locuitori și zona, dacă e urbană sau rurală, nu are legătură cu politica. Deci am intrat într-o zonă de normalitate”, a mai spus acesta.
Întrebat în legătură cu faptul că pensiile nu vor fi majorate cu 40%, deși PSD a promis asta, Marcel Ciolacu a răspuns: „V-ați fi așteptat ca PSD să rezolve în 30 de zile toate problemele? Noi n-am ridicat pretenția că suntem Superman. Temelia negocierilor a fost pachetul social. Încă lucrăm cu materialul clientului”.
