Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, va efectua, pe 27 aprilie, o vizită la Kiev, ca urmare a invitaţiei adresate de preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk. „Va fi o vizită desfăşurată preponderent în teren, care va cuprinde mai multe zone afectate de război, inclusiv zone în care armata rusă a comis atrocităţi”, transmite Camera Deputaților într-un comunicat de presă.
„Scopul acestei vizite este legat de rolul pe care ţara noastră îl va avea în viitorul plan de reconstrucţie a Ucrainei după război”, mai arată sursa citată. De asemenea, în acest moment discutăm despre un posibil discurs al preşedintelui Ciolacu în Rada Supremă ucraineană.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Kiev, Ucraina, de către Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stafanciuk, a transmis, miercuri, Senatul.
Pe 4 aprilie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a susţinut un discurs video în plenul comun al Parlamentului.
