PSD va vota împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), a anunțat Marcel Ciolacu, președintele formațiunii, care a precizat că social-democrații vor ataca proiectul de lege la Curtea Constituțională dacă este adoptat de Parlament.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, despre desființarea Secției speciale
„Am anunţat public că o să votăm împotrivă. În cazul în care desfiinţarea acestei Secţii va trece de către Parlament o să atacăm la CCR cu argumentele care le avem în dotare. (…) Totuşi, Secţia specială funcţionează, că este boicotată, că nu i se dau procurori, asta e cu totul altceva”, a declarat președintele PSD, miercuri seară, la România TV, potrivit News.ro.
Marcel Ciolacu spune că PSD a făcut o greșeală în ceea ce privește modificările la legile justiției, pentru că „un demers corect” a fost lipsit „de credibilitate și de efecte” dat fiindcă pe acest ssubiect au comunicat cei care nu au fost „îndreptățiți” să o facă.
„Nu poţi, când ai o problemă cu Justiţia, să te transformi şi în luptătorul care salvează Justiţia”, a explicat Marcel Ciolacu.
Președintele PSD a vorbit și despre faptul că desființarea Secției speciale a fost avizată pozitiv de Consiliul Legislativ, instituție condusă de fostul ministru social-democrat Florin Iordache, autorul controversatei OUG 13.
„Este înalt funcţionar public şi-şi face meseria, asta este în fişa postului! (…) Eu nu pot să-l acuz pe domul Iordache. În postura în care s-a pus, ori îşi dădea demisia şi următorul ar fi avizat acest proiect de lege. În ceea ce priveşte constituţionalitatea, totuşi există CCR-ul”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Stelian Ion, actualul ministru al Justiției, a anunțat vineri a semnat și a trimis către Guvern proiectul legislativ pentru desființarea SIIJ, în contextul în care cu o zi înainte, joi, Consiliul Superior al Magistraturii aviza negativ desființarea Secției.
* PS News folosește fluxul de știri al agenției News.ro.
