Marko Bela a declarat la evenimentul de lansare a candidaţilor UDMR că autorii panourilor electorale ale formaţiunii au dreptate, comentând că ar fi bine dacă ”Bucureştiul chiar s-ar ocupa” şi ”dacă şi-ar respecta promisiunile”.
El a adăugat că nu e totul pierdut şi că o idee mai ”straşnică” decât un guvern tehnocrat ar fi ”un guvern sută la sută UDMR”, care ”cu siguranţă” ar face ”o Românie mai puternică”, scrie news.ro.
”Suntem atacaţi fără niciun fond şi suntem acuzaţi, cei care doresc să facă o şcoală maghiară. Au dreptate colegii mei care au făcut acele panouri electorale. Ce bine ar fi dacă Bucureştiul chiar s-ar ocupa de noi, dacă promisiunile şi le-ar respecta şi dacă am trăi într-o Transilvanie şi o Românie demnă de secolul 21. Daţi-ne partea noastră de impozit ca să ne facem treaba şi să construim o ţară frumoasă. Daţi-ne nouă, Transilvaniei, partea noastră din bugetul central pentru a construi un Ardeal în care să ne simţim acasă. Bucureştiul a construit din 400 de kilometri de autostradă vreo câteva zeci, muncipiile arată la fel de zeci de ani. Lăsaţi-ne să ne rezolvăm noi înşine problemele. Acele panouri spun adevărul, chiar dacă adevărul doare”, a declarat senatorul Marko Bela, la Cluj Napoca.
Marko Bela a adăugat că dacă ar fi un guvern sută la sută UDMR, nimeni nu ar mai avea ce reproşa maghiarilor, deoarece ar face ”o Românie mai puternică”, transmiţându-le candidaţilor să meargă la Bucureşti şi să muncească pentru ”obiectivele cinstite” pe care le au.
