Skip to content
Alegeri Politică

Marș PSD-ALDE și miting PNL în aceeași zi, la Focșani. Orban se așteaptă la lupte de stradă: Nu suntem pe vremea minerilor, în anii ’90

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat vineri, la Piteşti, că ar putea exista lupte de stradă care ar putea fi numită chiar „bătălia de la Focşani”, după ce autorităţile locale din Vrancea au fost de acord cu organizarea unui marş al PSD-ALDE-UNPR şi a unui eveniment de prezentare a candidaţilor liberali, în aceeaşi zi, duminică.

A doua temă pe care o să o abordez este legată de comportamentul abuziv şi iresponsabil al liderilor PSD. Vă aduceţi aminte că am avut un miting şi un marş în Alexandria. Autorităţile PSD-iste din Alexandria şi din judeţul Teleorman ne-au interzis desfăşurarea oricărei acţiuni publice la care avem dreptul, era vorba despre prezentare a candidaţilor către toţi membrii şi simpatizanţii PNL din Alexandria, ne-au interzis orice fel de activitate pe spaţiul public ca şi cum spaţiul public ar fi moşia lui Dragnea  sau moşia PSD-ului.

Din nou ne izbim de aceeaşi mentalitate specifică perioadei comuniste, de aceeaşi mentalitate pe care o au PSD-işti, că tot ceea ce este spaţiu public nu aparţine fiecărui cetăţean şi este de fapt moşia lor. Şi la Vrancea, pe data de 5 mai, PNL a prevăzut organizarea unei acţiuni similare, tot într-un fief al PSD şi anume organizarea unei adunări publice de prezentare a candidaţilor şi a programului PNL, urmată de un marş prin Focşani pentru a transmite pentru cetăţenii din Focşani şi din judeţul Vrancea, mesajul Partidului Naţional Liberal.

Ce a făcut PSD? Deşi noi am depus solicitarea pentru miting şi pentru marş în data de 23 aprilie, la data respectivă nu exista aprobată şi nu exista depusă nicio cerere privitoare la vreo altă activitate politică. Primăria a aprobat în acelaşi interval oral în care se desfăşoară mitingul şi marşul Partidului Naţional Liberal, a probat o acţiune similară, un miting şi un marş, pentru PSD, ALDE şi UNPR”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul liberalilor a avertizat autorităţile locale că nu pot organiza o contra manifestaţie care poate conduce la lupte de stradă.

Atrag atenţia, primarului din Municipiul Focşani şi PSD în general, că este împotriva democraţiei şi împotriva oricărei logici şi bun simţ, mai ales în situaţia actuală în care lumea este profund revoltată de catastrofa provocată de guvernare, în toate domeniile de activitate ale societăţii, când nervii sunt întinşi, când suntem în campanie electorală, că riscă să provoace bătălia de la Focşani, că riscă să provoace conflicte, dispute, care pot să dea naştere la confruntări de stradă. Nu poţi să organizezi o contra manifestaţie, ca pe vremea minerilor, în anii 90, în condiţiile în care în mod democratic şi respectând legea, Partidul Naţional Liberal a solicitat pe data de 5 mai organizarea unui miting şi al unui marş, în aceeaşi dată, tu să acorzi o cerere, care nici nu ştim când a fost depusă, probabil, a fost depusă alaltăieri după informaţiile pe care le avem, să generezi o contra manifestaţie, poate, oamenii aceştia nu îşi dau seama care este atitudinea  generală a societăţii româneşti, faptul că 85% dintre români s-au săturat de guvernarea actuală şi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, că există o stare de nervozitate crescută şi că riscă să provoace conflicte de stradă prin contra manifestaţia pe care o vor organiza.

 Partidul Naţional Liberal va organiza această adunare publică, de asemenea, marşul pe care l-am propus. Membrii, simpatizanţii şi participanţii Partidului Naţional Liberal, care sunt oameni educaţi, civilizaţi, vor respinge orice provocare făcută de PSD, dar repet, solicitarea către PSD, renunţaţi la acest miting, renunţaţi la această contra manifestaţie provocatoare, renunţaţi la această acţiune, care riscă să degenereze în conflicte între oameni, care nu trebuie să ajungă să se lupte între ei pentru că au opţiuni politice diferite”, a mai spus Orban.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *