Mai mulţi medici şi administratori de firmă au fost reţinuţi pentru că au muşamalizat moartea unui muncitor. Opt persoane au încercat să ascundă, timp de un an de zile, condiţiile în care bărbatul a căzut de pe o schelă metalică, de la cinci metri înălţime, în timp ce lucra la reabilitarea faţadei unui liceu, potrivit romaniatv.net.
Miercuri anchetatorii au reușit să reţină opt persoane în acest caz, deşi accidentul de muncă s-a produs în vara anului 2014.
Muncitorul în vârstă de 32 de ani a căzut de pe o schelă metalică de la o înălţime de aproximativ cinci metri, în timp ce lucra la reabilitarea faţadei unui liceu din Sectorul 4 al Capitalei.
În tot acest timp, cei consideraţi responsabili au încercat însă să influenţeze cursul anchetei şi au ascuns date importante de anchetatori. Aceştia au descoperit în cele din urmă că de fapt nu se respectaseră normele de securitate în muncă.
