Contactată de PS News, Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, susține că numai prin vaccinare poate fi depășită criza sanitară din acest moment, iar pentru ca procentajul de imunizare să crească este nevoie ca toți medicii să se implice. Epidemiologul constată, amar, că, din nefericire, numărul foarte mare de cazuri de infectare și decese poate fi un stimulent pentru vaccinare în cazul celor nehotărâți.
„Trebuie să ne gândim la șansele pe care le mai avem în ideea de a mai recupera din persoanele care nu s-au vaccinat până în acest moment. Din nefericire, situația epidemiologică raportată zilnic poate să fie un stimulent ca persoanele care nu s-au vaccinat să o facă la momentul acesta.
Medicii de toate specialitățile ar trebui să promoveze ideea de vaccinare, cu o informare corectă a populației și sigur, riscurile, dar din fericire riscurile sunt reduse. De asemenea, măsurile care ar trebui să stopeze acest fenomen îngrijorător prin care nespecialiștii și medici fără o amănunțită informare și documentare transmit prin canalele de comunicare informații false vizavi de vaccinare.
În afară de eforturile care se fac pentru ca vaccinarea să fie accesibilă, fiecare din noi, ca medici, facem eforturi pentru a informa nu numai atunci când ieșim în mass-media, dar trebuie să informăm toți cetățenii și pacienții despre riscuri și beneficii. Riscurile sunt minore și nu sunt mai mari față de riscurile administrării oricărui preparat vaccinal”, spune Doina Azoicăi.
Aceasta transmite că singurele măsuri prin care România poate depăși criza sanitară sunt: carantina zonală, creșterea numărului de teste și a ratei de vaccinare.
„Recomandarea făcută de Institutul Național de Sănătate Publică, în urmă cu câteva zile, vizavi de carantinarea zonală, în județele unde există o incidență care depășește cu mult nivelul de 6 cazuri la mia de locuitori. Ar trebui să fie adoptate aceste măsuri de carantină zonală. Această problemă a fost discutată în Comitetul de Consultare Strategică și sigur că au fost luate în considerare mai multe aspecte, nu numai aspectul epidemiologic, dar din păcate această măsură ar fi oportună la acest moment pentru zonele înalt de afectate, creșterea numărului de testări la toate categoriile de vârstă și, bineînțeles, încercarea de a crește rata de vaccinare.
Acestea sunt cele trei direcții pentru a ieși din această situație de criză”, conchide medicul.
Până astăzi, 18 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.467.401 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.830 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.245.422 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.141 decazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 145 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
