Contactat de PS News, Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, susține ideea carantinării Bucureștiului, din cauza numărului ridicat de cazuri Covid-19 din ultima perioadă care au sufocat sistemul medical. În Capitală, indicele de infectări la 14 zile a trecut de 7, în condițiile în care legea prevede carantinarea la un indice de peste 6.
„Situația din spitale este una severă, gravă. Vedem că sunt necesare transporturi ale pacienților în alte spitale din țară din ce în ce mai frecvent, sunt pacienți care așteaptă în camerele de gardă pentru a fi preluați. Sunt peste 1700 de pacienți diagnosticați în fiecare zi, mai mult decât ar fi putut sistemul sanitar să ducă înainte de pandemie, vă dați seama că acest număr vine pe un sistem de sănătate care este deja supraaglomerat.
În contextul acesta, cel mai probabil aceste transporturi aeriene nu se vor mai putea realiza la un moment dat, pentru că nici spitalele din țară nu vor mai putea prelua un număr infinit de pacienți, și atunci sigur că se va recurge la o altă strategie de cosmetizare a realității.
Strategie care s-a tot realizat în ultimele săptămâni: transformarea de noi paturi din sistemul non-Covid în paturi destinate pacienților cu coronavirus. Însă aici trebuie să fim extrem de atenți, pentru că acest tip de politică în care transferăm paturile din zona non-covid către coronavirus va rezolva problema coronavirusului pe termen scurt, însă ne vom trezi foarte curând, în următoarele săptămâni, producând un dezechilibru în sistemul sanitar. Dezechilibru care va însemna ca pacienții cu alte patologii nu vor mai avea loc în spitale și nu vor mai avea loc să acceseze sistemul sanitar, și ne vom trezi cel mai probabil, la acel moment că vom avea de transferat în țară două categorii de pacienți, atât pe cei cu coronavirus, cât și pacienții cu alte boli care nu mai au locuri în spitalele din București”, spune Țincu.
Pentru o strategie pe termen lung de prevenire a infecției cu noul coronavirus, Radu Țincu spune că este nevoie de „controlul în comunitate”.
„Oricât de multe artificii de acest fel am face, acest lucru nu s-a înțeles și autoritățile nu s-au înțeles în această perioadă de pandemie. Oricât de mult ai încerca să pregătești sistemul sanitar, pandemia își va depăși această capacitate la un moment dat, lucru care nu se întâmplă în România, deși s-a întâmplat peste tot în lume. Nu este o rușine e faptul că sistemul sanitar are o limită maximă.
Este o realitate pe care trebuie să o acceptăm. Pe termen mediu, pentru a putea gestiona această pandemie până vom putea obține imunizarea, va trebui să controlăm transmiterea virusului în comunitate.
În momentul în care această transmitere nu mai este controlată va trebui să introduci măsuri restrictive progresive din ce în ce mai severe pentru a putea obține controlul transmiterii.
Nu vom face acest lucru, transmiterea va continua într-un mod accelerat și la un moment dat vei avea creșteri exponențiale de la o zi la alta. Va fi o creștere din ce în ce mai accelerată și astfel spitalele nu vor mai putea prelua pacienții și în acest fel vom pierde controlul în comunitate și pe de altă parte, vom începe să înregistrăm mortalitate din ce în ce mai ridicată pentru că sistemul sanitar nu va mai putea gestiona pacienții cu Covid-19”, a conchis medicul.
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat deja că nu intenționează să impună carantina în București, chiar dacă numărul cazurilor se apropie de 2.000 în fiecare zi.
Până astăzi, 11 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 545.567 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
443.168 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.460 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
