Medicul care a fost de gardă în noaptea incendiului de la Institutul Matei Balş, Cătălin Apostolescu, a fost audiat, duminică, la Serviciul Omoruri de la Poliţia Capitalei.
Când a ieșit de la audieri, medicul le-a spus jurnaliştilor că personalul medical a făcut tot ceea ce a fost posibil pentru a scoate pacienţii din saloanele cuprinse de flăcări. ”Nu era foarte frig. Nu pot da temperaturi. Nu este permis cu aeroterme în saloane. Totul a decurs foarte repede și foarte riscant”, a spus dr. Cătălin Apostolescu. El a mai spus că nu a putut sparge ferestrele, fiind din termopan.
Medicul care era de gardă în pavilionul 5 al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş a fost audiat peste două ore. Acesta a mai spus că ”nu pot face niciun fel de aprecieri privind cauzele incendiului. Procedurile privind manipularea instalaţiei de oxigen au fost respectate. Așteptați, vă rog, raportul final al anchetei. Vreau să le mulțumesc personal pentru sprijin și asistență juridică celor de la Colegiul Medicilor.”, a mai spus el.
Au fost audiate 6 persoane, inclusiv rude ale victimelor, şi sunt verificate apărarea contra incendiilor şi mentenanţa instalaţiilor
