UPDATE – Ce documente a predat AEP:
– documentele emise privind procesul de organizare și desfășurare în străinătate a alegerilor pentru Președintele României din 2014;
– corespondența intra și interinstituțională privind procesul de organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României 2014;
– toate documentele și materialele aferente ședințelor de lucru, intra și interinstituționale, privind procesul de organizare și desfășurare în străinătate a alegerilor pentru Președintele României din anul 2014.
„În acest context, precizăm că până în acest moment nicio persoană din conducerea Autorității Electorale Permanente nu a fost chemată la audieri în dosarul privind organizarea alegerilor în secțiile de votare din străinătate”, se arată într-un comunicat al AEP.
Cercetările privind votul din străinătate au fost preluate de DNA, după ce Parchetul instanţei supreme şi-a declinat competenţa în favoarea procurorilor anticorupţie.
Conducerea Autorității Electorale Permanente a fost chemată la audieri de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul privind votul din diaspora. Membri AEP au ajuns la sediul DNA cu mai multe documente.
Procurorii anticorupţie preiau ancheta privind votul din Diaspora. DNA a cerut Parchetului General să îi predea dosarul referitor la modul în care au fost organizate alegerile prezidenţiale în străinătate. Există suspiciuni că românii plecaţi din ţară au fost împiedicaţi intenţionat să îşi exercite dreptul constituţional la vot. Procurorii vor investiga posibile fapte penale comise de demnitari ai statului român.
