Invitat în studioul Puterea Știrilor, senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat că ministerele USRPLUS sunt conduse, de fapt, de ONG-uri. Social-democratul este de părere că „niciodată Ministerul Sănătății nu a fost într-o situație mai proastă decât acum”, iar consilierii lui Vlad Voiculescu „sunt rupți de realitate” și „nu înțeleg ce fac”. „Chiar nu înțeleg ce fac, pentru că au creat un haos de neimaginat”, spune Daniel Zamfir.
Totodată, senatorul susține că nu există interes din partea Ministerul Sănătății pentru viața românilor, ci asistăm doar la o luptă între PNL și USR pe resurse.
„Ministerele USR sunt conduse, de fapt, de ONG-uri. Este evident. Cu profesioniștii m-am lămurit. Doamna consilier de la Ministerul Sănătății, Monica Althamer, e ceva navigatoare de pacienți. Nu poți să fii navigator de pacient de profesie și să vii la Ministerul Sănătății. Un alt caz este doamna secretar de stat Andreea Moldovan. Sincer, femeia asta când vorbește…mai bine se abține. Sincer. E ceva de domeniul fantasticului să te apuci să spui că la Liga Profesionistă de fotbal meciurile să se joace cu masca pe figura profesioniștilor.
Oamenii aceștia sunt rupți de realitate, nu știu ce fac acolo la Ministerul Sănătății, sincer vă spun. Chiar nu înțeleg ce fac pentru că au creat un haos de neimaginat. Niciodată Ministerul Sănătății nu a fost într-o situație mai proastă decât acum. Nu fac decât să își plătească polițe cu cei de la PNL pentru că tot ce face Vlad Voiculescu este să plătească polițe celor de la PNL.
Toată ciomăgeala asta dintre ei, din păcate, atrage consecințe extrem de grave. Nu ne jucăm aici cu viața oamenilor. Văd că pentru ei nu contează că sunt paturi mai puține la Terapie Intensivă, că sunt oameni tratați sau mințiți. Toate acestea nu contează pentru ei. Este vorba acum de lupta aceasta acerbă între PNL și USR pe resurse. Aici am ajuns”, a declarat Daniel Zamfir la Puterea Știrilor.
