Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, face, joi, un anunț important pentru români.
Astfel, campania de vaccinare antigripală va începe la timp, pe 15 octombrie, dozele de vaccin au fost achiziţionate şi se distribuie în teritoriu, a declarat, joi, la Târgovişte, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Întrebat de jurnalişti când va începe campania de vaccinare antigripală, în condiţiile în care dozele de vaccin nu au ajuns până acum, de exemplu, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa, ministrul Sănătăţii a spus că nu vor fi întârzieri.
„Ca şi anul trecut, 15 octombrie. Începe la timp (campania de vaccinare, n.r.) şi sunt achiziţionate dozele. Sute de mii de doze au şi ajuns şi se distribuie’‘, a declarat Bănicioiu, potrivit adevarul.ro.
